Radiologie

În cazul determinării exacte a condiţiei osoase, noi nu am folosit în principal imagini OP folosite în stomatologie, ci am ales serii de scanări CT care pot măsura densitatea osoasă.  Metoda tradiţională de măsurare a alevolelor Metoda tradiţională a radiologiei pentru examinarea alveolelor dentare este imaginea stratului gros, aşa-numita radiografie cu raze X.este extrem de utilă în proiectarea danturii. Aceasta este de asemenea folosită în examinarea resorbţiei osoase inflamatorii localizate. În orice caz, aceasta este mai puţin aplicabilă în estimarea calităţii conţinutului de calciu în oase şi complet inadecvat pentru determinarea cantitativă. Din acest motiv am realizat o analiză computerizată a stratului în cele mai subţiri straturi posibil. Prin această metodă putem vizualiza substanţa osului: substanţa din osul compact exterior şi substanţa spongioasă de lângă (Figurile 12-13).


Figura 12. Poziţia punctelor de fixare din sticlă în mandibulă.


Figura 13. Structura osoasă dedesubtul punctelor de fixare din sticlă

Densitometria poate da informaţii indirecte cu privire la conţinutul de calciu. Întrebarea a ridicat ulterior greutăţi având în vedere că fiecare om are un schelet diferit care putea fi modificat de vârstă, sex şi modul de viaţă. Ştiinţa medicală nu a fost angajată în manifestările alveolare a osteoporozei. Astfel, nu putem da rezultate absolute dar am măsurat valorile densitometrice a osului portant al punctelor de fixare din sticlă. Tuberculul calcificat şi măduva sunt întodeauna prezente în cadrul volumului măsurat. Primul creşte, al doilea descreşte in densitate. Cu cât măsurăm o valoare mai mare a densităţii, cu atât mai mare este conţinutul de calciu. Măsurările la pacienţii studiaţi au fost realizate între 27.06.1996. şi 19.10.1999. Examinările axiale a patului dentar portant al punctelor de fixare din sticlă s-au realizat nativ într-o felie de o grosime a diametrului de 1,5 mm, având în vedere că trunchiul podului merge alături de volumul aproape complet al structurii osoase. În procesarea datelor măsurate şi calculate putem spune că ZX-27 nu influenţează nefavorabil conţinutul de calciu al structurii osoase portant în ciuda contactului său permanent cu gingia, pierderea focală de calciu (resorbţia oaselor) nu se petrece. Doar contrariul! Valorile măsurate reprezintă o întărire locală a oaselor (Figurile 14-15).


Figura 14. Condiţia structurii osoase în momentul primei investigaţii, 1 an după implantarea orală.


Figura 15. Condiţia structurii osoase în momentul primei investigaţii, 1 an după implantarea orală.

Sistemul de puncte de fixare din sticlă poate fi văzut ca structură cu hiperdensitate pe ambele părţi (Figura 12.)  Săgeţile de pe poză (Figura 13.) indică osul de sub sistemul de puncte de fixare din sticlă. Următoarele două figuri (Figurile 14-15) demonstrează structura osoasă în momentul primei investigaţii. Grosimea straturilor externe şi interne a oaselor corespunde cu cea a zonelor adiacente. Structura spongioasă a crescut hiperdensitatea sub  sistemul de puncte de ficare din sticlă in comparatie cu zona de lângă sistem, ceea ce înseamnă un conţinut mineral mai mare. Următuarele figuri (Figurile 16-19) arată structura osoasă în momentul celei de-a doua investigaţii. Nu există nici o schimbare în grosimea straturilor externe şi interne, structura spongioasă are o densitate crescută în comparaţie cu zonele învecinate (A – arc în sqmm, M – densitate în unităţile Hounsfield).
Concluzie:
În timpul acestei perioade de 3 ani nu s-a produs resorbţia în structura osoasă de sub sistemul de puncte de fixare din sticlă.


Figura 16. valoarea conţinutului de calciu în mandibulă imediat în faţa punctelor de fixare din sticlă de pe stânga, în momentul celei de-a doua investigaţii, 4 ani după implantarea orală.



Figura 17. Valoarea conţinutului de calciu în mandibulă de sub punctele de fixare din sticlă de pe stânga, în momentul celei de-a doua investigaţii, 4 ani după implantarea orală.


Figura 18. valoarea conţinutului de calciu în mandibulă în faţa punctelor de fixare din sticlă de pe dreapta, în momentul celei de-a doua investigaţii, 4 ani după implantarea orală.


Figura 19. valoarea conţinutului de calciu în mandibulă de sub punctele de fixare din sticlă de pe dreapta, în momentul celei de-a doua investigaţii, 4 ani după implantarea orală.